4 min read

Este Hristos sfârșitul Legii?

Este Hristos sfârșitul Legii?
Căci Hristos este sfârşitul Legii, pentru ca oricine crede în El să poată căpăta neprihănirea. Romani 10:4

Desființează Pavel Torah?

Ce vrea oare Pavel să spună cu aceste cuvinte? Vrea oare el să spună că acum nu mai trebuie să ținem Torah (Legea lui Dumnezeu) care cuprinde poruncile lui Dumnezeu?

Nici o literă nu trece din Torah

Yeshua a spus:

Să nu gândiţi că am venit să desfiinţez Torah (Legea) sau profeţii: n-am venit să desfiinţez, ci să împlinesc (să arat plinătatea). Pentru că adevărat vă spun: până nu va trece cerul şi pământul, nicidecum nu va trece o singură iotă sau o singură frântură de literă din Torah (lege), până nu se vor împlini toate. Deci oricine va desfiinţa una din cele mai mici din aceste porunci şi-i va învăţa pe oameni în felul acesta va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar oricine le va împlini şi îi va învăţa pe alţii aşa, acela va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor. Mattityahu (Matei) 5:17-19

Mesajul este clar: câtă vreme este cerul și pământul nu va trece nici măcar o literă din Torah. Deci toate poruncile stau în picioare, toată Torah este valabilă.

Yeshua a învățat ținerea poruncilor

Yeshua spune aceste cuvinte pentru că prin explicațiile lor cărturarii și fariseii dădeau scuze ca să nu ții poruncile din Toarh. Citiți capitolele 5-7 din Mattityahu (Matei) să vedeți cum Yeshua arată plinătatea poruncilor și strictețea lor.

Ascultarea de Împărat este scopul final

Să revenim la Romani 10:4. Dorește Pavel ca și cărturari și fariseii să desființeze poruncile lui Dumnezeu? Haideți să ne uităm mai atenți la textul din greacă. Vedem că o traducere mai corectă ar fi:

Pentru că Hristos scop final al legii, spre dreptate (neprihănire), pentru oricine crede. Romani 10:4

Hristos (greacă) înseamnă Ha'Mashiach (evreiește), Mesia sau Unsul pe românește. Unsul în Scripturi era Împăratul sau Marele Preot.
Vedem că Pavel ne spune că scopul suprem al Torah (Legii) este Împăratul. Este foarte logic. Dacă asculți de Împărat înseamnă că asculți de poruncile Lui, de Torah (Legea) Lui.

Legea Împăratului sau legea mea?

Pavel vorbește în Romani 10 despre necredință multora din Israel în Împăratul lui Israel. Ei aveau râvnă pentru Dumnezeu, dar nu cunoșteau dreptatea lui Dumnezeu. Ci și-au făcut dreptatea lor.

Fraţilor, plăcerea inimii mele şi cererea mea către Dumnezeu pentru ei (majoritatea din Israel) este spre mântuire. Pentru că le mărturisesc că au râvnă pentru Dumnezeu, dar nu potrivit cunoştinţei. Pentru că, ne-cunoscând dreptatea lui Dumnezeu şi căutând să-şi stabilească propria lor dreptate, nu s-au supus dreptăţii lui Dumnezeu.4. Pentru că Ha'Mashiach (Hristos) este scopul final al Torah (legii), spre dreptate, pentru oricine crede.

Pentru Pavel dreptatea sau neprihănirea lui Dumnezeu este Torah (Legea) lui Dumnezeu, împlinirea poruncilor Lui.

Iată, doresc să împlinesc poruncile Tale: fă-mă să trăiesc în neprihănirea cerută de Tine! Psalmul 119:40
Dreptatea Ta este o dreptate veşnică, şi Torah (Legea) Ta este adevărul. Necazul şi strâmtorarea mă ajung, dar poruncile Tale sunt desfătarea mea. Învăţăturile Tale sunt drepte pe vecie: dă-mi pricepere, ca să trăiesc! Psalmul 119:142-144

Problema celor care nu credeau în Yeshua era că nu țineau Torah lui Dumnezeu, ci ș-au făcut o torah (lege) a lor, o dreptate a lor. Yeshua le-a spus:

Oare nu v-a dat Moise Torah (Legea)? Totuşi nimeni din voi nu ţine Torah (Legea). De ce căutaţi să Mă omorâţi?” Yochanan (Ioan) 7:19
Yeshua le-a răspuns: „Făţarnicilor, bine a prorocit Yeshayahu (Isaia) despre voi, după cum este scris: „Norodul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Mă cinstesc ei, dând învăţături care nu sunt decât nişte porunci omeneşti.” Voi lăsaţi porunca lui Dumnezeu şi ţineţi datina aşezată de oameni, precum: spălarea ulcioarelor şi a paharelor, şi faceţi multe alte lucruri de acestea.” El le-a mai zis: „Aţi desfiinţat frumos porunca lui Dumnezeu, ca să ţineţi datina voastră. Markos (Marcu) 7:6-9

Deci Pavel vrea să ne spună că ascultând de Torah (Legea) lui Dumnezeu și nu de torah oamenilor vom fi cu adevărat drepți în Yeshua Împăratul.

Împăratul este dătătorul Torah

În versetele următoare Pavel ne arată că Yeshua este Torah la fel cum Yochanan (Ioan) ne spune despre Cuvântul care s-a făcut trup:

În adevăr, Moise scrie că omul care împlineşte neprihănirea pe care o dă Torah (Legea) va trăi prin ea. Pe când iată cum vorbeşte neprihănirea pe care o dă credinţa: „Să nu zici în inima ta: „Cine se va sui în cer?” (Să coboare adică pe Hristos din cer.) 7 Sau: „Cine se va coborî în Adânc?” (Să scoale adică pe Hristos din morţi.) 8 Ce zice ea deci? „Cuvântul este aproape de tine: în gura ta şi în inima ta.” Şi cuvântul acesta este Cuvântul credinţei, pe care-l propovăduim noi. Romani 10:5-8

Să vedem care este Cuvântul credinței pe care îl predică Pavel:

dacă vei asculta de glasul lui YHWH Dumnezeul tău păzind poruncile şi rânduielile Lui scrise în cartea aceasta a Torah (Legii), dacă te vei întoarce la YHWH Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău. Porunca aceasta, pe care ţi-o dau eu azi, nu este mai presus de puterile tale, nici departe de tine. Nu este în cer, ca să zici: „Cine se va sui pentru noi în cer şi să ne-o aducă, pentru ca s-o auzim şi s-o împlinim?” Nu este nici dincolo de mare, ca să zici: „Cine va trece pentru noi dincolo de mare şi să ne-o aducă, pentru ca s-o auzim şi s-o împlinim?” Dimpotrivă, este foarte aproape de tine, în gura ta şi în inima ta, ca s-o împlineşti. Devarim (Deuteronom) 30:10-14

Cuvântul credinței predicat de Pavel este Torah, porunca lui YHWH Dumnezeul lui Israel. Și în acest citat din Devarim (Deuteronom) 30:10-14 echivalează pe Yeshua cu Torah. Deci concluzia este că Yeshua este cireașa de pe tortul care este este Torah. Yeshua este punctul culminant al Torah.

Să încheiem cu însăși vorbele lui Pavel:

Deci prin credinţă desfiinţăm noi Torah (Legea)? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Torah (Legea). Romani 3:31